Astăzi vă invit să descoperiți un preparat sofisticat și ușor de realizat: camembert copt cu usturoi, cimbru, rozmarin și miere, gătit la air fryer.
Camembertul copt se poate pregăti în două moduri: dacă vine în cutie din lemn, poate fi scos doar din ambalaj și copt direct în cutia acestuia. Eu n-am avut noroc să găsesc camembert în cutie de lemn. Deși am luat o marcă mai scumpă de camembert, cutia acestuia s-a dovedit a fi din carton cu un desen care imita foarte bine lemnul. Așa că am ales varianta a doua: am pus brânza mea într-un vas ceramic termorezistent, cu capac. Am avut noroc, vasul meu încape la fix în air fryer.
Singura problemă este că vasul ceramic se încălzește mai greu, așa că timpul necesar preparării este mai mare. Dacă ar fi să încerc varianta în cutie de lemn, l-aș coace doar 10 minute, verificând din când în când să nu se ardă.
Prepararea este extrem de simplă: se crestează brânza în formă de romburi. În crestături am introdus un cățel de usturoi tăiat felii subțiri, frunze de cimbru și câteva ace de rozmarin.
Am pus capacul și l-am copt la friteuza cu aer cald pentru 20 de minute, la 180 de grade. La finalul celor 20 de minute brânza mea încă nu se topise, așa că am continuat cu încă 10 minute la 180 grade.
Am pus deasupra o lingură de miere și l-am mai dat cinci minute la 160 grade, să se caramelizeze mierea. Nu îmi place să pun mierea de la început, deoarece aceasta se poate arde și o să dea un gust amar preparatului.
La final am obținut o crustă aromată și ușor caramelizată, iar miezul s-a topit și toate aromele se întrepătrundeau de minune. Am lăsat brânza să se răcească puțin înainte de a o mânca alături de o baghetă ușor prăjită. Dacă e seară merge și un pahar de vin roșu sec alături.